Sunt o speta de om ce rar se plictiseste. Pana si un al 2lea sarut, plasat strategic in acelasi loc, imi da fiori. Dar, cu toate astea, mi-e usor sa-mi gasesc locul printre necunoscuti, sa respir un aer nou sau sa mananc ce n-am mai mirosit vreodata. Asta ma face sa vreau sa traiesc si maine.
Ma doare sufletul cand portativul unei melodii imi pare cunoscut, cand manelele de la parterul blocului rasuna repetat sau cand, azi, mananc ce-a mai ramas de ieri. Nu sunt misogin, respect prea mult 'femeia' in general si nu mi-a placut niciodata sa le schimb ca pe sosete. Iubesc sa iubesc si nu de putine ori am simtit ca pentru asta traiesc, motiv pentru care nici n-as vrea s-o impart vreodata cu altcineva. Indiferent de sexul celeilalte persoane.
Ma scald in imbratisarile persoanelor iubite cu cel mai naiv calm si jur ca n-am sa ma trezesc din el vreodata. Accept sarutarile pe obraz fara urma de remuscare iar pe cele care au facut asta pana acum, de buna voie si nesilite de nimeni, le voi aprecia si dupa ce mi se va scurge tot nisipul.
Imi plac jocurile, lungile plimbari prin fum, discutiile ce nu par a dori un final nici dupa rasaritul zambetului de soare iar dusul de dimineata va face parte din ritualu-mi zilnic si pe lumea cealalta.
Totusi, n-am scris, nu scriu si nici nu voi putea s-o fac din plictiseala. Ma arunc cu capul inainte printre randuri de fiecare data cand imi vorbeste stiloul si ma-ndragostesc, la fel, de fiecare data. Nu pot iubi mai mult sau mai putin ce-am scris pana acum, la fel cum nu pot decide intre doua pofte ce-au rasarit in acelasi moment, din zi sau noapte. De asta ma uit la film jucandu-ma, mananc uitandu-ma la film sau ma joc cu degetele ei in timpul piesei de teatru.
Fac ce vreau atunci cand vreau si asta-mi permite sa o fac cu drag, si niciodata nu cred c-am sa fiu capabil s-o fac altfel.
