- De ce se transforma lumea intrega intr-un cacat?; si-a spus
in gand in timp ce mai lua o gura de otrava.
Cu ochii rosii si mainile tremurande, privea paharul din
mana stanga. Dreapta nu era deloc atenta, atarnand undeva pe langa fotoliu.
- La fel ca animalele, am ajuns sa vrem doar ce ne place si
nu ne mai gandim deloc la cei din jur. Ne taram picioarele in fiecare zi, din
pat si pan’la baie, si ne miram ca ne dor oasele. De lene, de-aia ne dor toate!
Asteptam zilnic sa fim adorati cand nu suntem capabili nici macar de a iubi pe
cineva si totusi, cand se intampla, suntem atat de prosti ca nici nu putem
aprecia. Vrem toti banii din lume dar nu ne mai uitam si la cei din jur, cei
care nu au mai apucat sa guste de mult timp o ciocolata, asa… macar pentru
suflet.
- Si de ce crezi ca se intampla asta?; a spus ea, picior
peste picior, urmarindu-l cu privirea peste ochelari.
- Daca-as spune ca e de vina televiziunea, as fi un cliseu
prea des inalnit iar daca as spune lumea ar fi un adevar mincinos. Suntem
capabili de a lua decizii dar de fiecare data dam vina pe cei din jur pentru
propriile alegeri. Suntem niste ipocriti.
- Vorbesti acum la general sau totul e doar ceva personal?
- Daca am folosit plurarul ar trebui sa iti dai seama ca nu
vorbeam doar de mine…
- Mai devreme ai spus ca luam decizii dar dam vina pe cei din
jur.
- Stii, eu vin aici, te platesc sa ma asculti iar tu pretinzi
sa faci niste legaturi pentru a ma cataloga la final ca fiind nebun?
- Eu nu te-am catalogat astfel.
- Da, pentru ca nu e gata inca sedinta… (dand ochii peste cap
si sarutand din nou paharul)
- E important ca eu sa aflu ce e, intr-adevar, in mintea ta.
Cum percepi lucrurile si care crezi u ca ar fi rezolvarea lor. Abia apoi pot
furniza parerea proprie.
- Furniza. Ce sunt eu, un minimarket? De mult ma gandesc sa
vin aici intr-o zi. Eram extrem de curios de meseria pe care voi o practicati.
Psihologia asta inversa pe care incerci sa mi-o dezvalui nu ma incanta foarte
tare, lucru care ma face sa cred ca toti cei care au intrat in camera asta au
trecut de fapt prin iad si cand au iesit nu au facut altceva decat sa-si caute
fericirea pe lumea cealalta. Asadar, fiind totusi si 45, zi-mi parerea ta
despre mine, pana acum cel putin, te rog. (afisand un zambet sarcastic)
- Din scurta discutie pe care am avut-o cu dumneata nu-ti pot
oferi prea mult inapoi. Imi pot da seama ca sunt anumite lucruri care te
deranjeaza dar totusi inca nu stii de ce.
- Ba stiu dece, pentru ca sunt lucruri si persoane, tampite
de altfel, care ma inconjoara. Nu cred ca e atat de greu sa iti dai seama de
asta.
- Asta e doar un fel de a te convinge ca ceea ce faci tu e
mai bun decat ce fac ceilalti din jurul tau, poate.
- Poate? Deci nici tu nu esti sigura.
- Eu pot fi sigura doar de ceea ce vad.
- Si ce vezi in astfel de sedinte? Pozitia pe care o am in
fotoliul asta elegant. Care e adus aici doar pentru a oferi, celor care ti-au
parcurs pragul, un motiv in plus de a reveni? Sau presupui ca toti cei care vin
aici sunt nesiguri de anumite sentimente si pastilele sunt singura varianta de
a se mai relaxa si ei?
- Nu sunt multi pacienti carora le-am recomandat medicamente.
- Ah, nu sunt multi? Dar prin ce numar poate fi definit acest
termen?
- Acestea sunt detalii pe care nu le pot divulga.
- Am inteles; zise el zambind din nou, afundandu-se in
fotoliu.
- Totusi care este scopul vizitei dumneavoastra aici?
- Sa aflu daca exista cineva, cu multe diplome in domeniu,
care sa-mi poata confirma sentimentul pe care, de la inceput, vi l-am oferit pe
tava.
- Si concluzia care e?
Aplecandu-se in fata, pune paharul gol pe masa de sticla
ce-si facea veacul intre ei si-I spuse:
- Ca sunteti la fel de lasi precum majoritatea si tot ceea ce
faceti e sa-I lasati pe cei care vin aici sa vorbeasca in nestire, timp pentru
care va luati bani, iar apoi le oferiti un raspuns care ii baga mai tare in
ambiguitate si le recomandati sa revina. Mai doriti un pahar? Pentru ca eu voi
face plinul pe jumatate, din nou.
- Nu multumesc.
- Preferi altceva de baut sau nu preferi nimic?
- Nu, doar nu beau in timpul sedintelor.
- Din ce motiv, nu va place conversatia pe care o purtam sau
e un motiv ascuns, deoarece stiu ca nu plecati cu masina proprie?
- Nu, e doar o regula pe care mi-am impus-o personal.
Luand paharul, “implinit” fiind din nou, se indrepta catre
fereastra si privind la gloat ace hoinarea pe strazi ii spune:
- 90% dintre cei care umbla strazile la ora asta, o fac
pentru ca urmeaza niste reguli. De luni pana vineri se trezesc dimineata la
aceeasi ora, se intorc de la serviciu la aceeasi ora si se culca aproximativ la
aceeasi ora, noapte de noapte. In weekend au déjà un ritual iar lunea toti se
plang de faptul ca… viata e mult prea monotona. De ce credeti ca se intampla
asta?
- Pentru ca toti trebuie sa urmam niste reguli pentru a
ajunge intr-un punct in care ne dorim in viata. Traim intr-o comunitate si asta…
(nemai apucand sa termine el o completeaza)
- …Ne ocupa tot timpul. Intr-adevar. Si de ce trebuie sa fim
asa? De ce suntem obligati sa ne parcurgem viata pe urmele celor de inaintea
noastra? Si daca e asa, de ce nu schimbam noi lucruri pentru cei ce vor urma?
- Dar cine a spus ca nu incercam?
- Exact! (ii raspunde, intorcandu-se spre ea). Incercam si
incercam si parca nimic nu se rezolva. Si de ce? Pentru ca nu e vina
comunitatii in care traim ci modul in care, FIECARE DINTRE NOI gandeste. Iar
asta niciodata nu se va schimba. Ah, ba da, cand vom fi inlocuiti cu niste
roboti, programati sa faca parte dintr-o rutina, cum facem si noi de altfel.
Deci, concluzia e ca nu putem schimba nimic la nivel international ci doar la
nivel personal. Asa este, doamna Cart”Z”escu?
- In modul in care ati spus-o, da, asa este, intr-adevar.
- Atunci nu mi-ai dovedit decat ca discutia asta a fost o
pierdere de timp pentru mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu